Actul de constatare emis de ANI în privința președintei CC este ilegal, Maia Sandu

Actul de constatare emis de Autoritatea Națională de Integritate în privința președintelui Curții Constituționale, Domnica Manole, este ilegal, susține președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, citată de IPN.

„Sper ca juriștii, oamenii cu experiențe și cunoștințe în domeniu, să explice mai mult la acest subiect. Cred că aici trebuie să discutăm despre încrederea noastră în deciziile Autorității Naționale pentru Integritate și am vorbit despre asta de mai multe ori, despre modul în care această autoritate a funcționat de la momentul creării până astăzi”, a declarat astăzi șefa statului.

Maia Sandu a mai spus că a promulgat legea care prevede majorarea salariilor magistraților de la Curtea Constituțională întrucât deciziile Înaltei Curți influențează calitatea vieții cetățenilor din Republica Moldova.  

Potrivit actului de constatare al ANI, Domnica Manole a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că a participat şi s-a pronunţat, în aprilie 2021, asupra constituţionalităţii unei hotărâri a Parlamentului în care era vizată direct. Decizia este cu drept de atac în instanţa de judecată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.