Actul ANI în care e vizat primarul de Sângera este lipsit de orice justificare, avocat

Ștefan Burlaca, avocatul primarului de Sângera, municipiul Chișinău, susține că actul de constatare al Autorității Naționale de Integritate, potrivit căruia edilul este bănuit de conflict de interese, este „puțin spus ilegal, este lipsit de orice justificare”. Într-o conferință de presă la IPN, apărătorul a menționat că acel contract de comodat, prin care primarul Valeriu Popa a transmis, cu titlu gratuit, mijlocul său de transport în folosința Primăriei orașului Sângera, a fost semnat în condiții de maximă transparență.

„Deși domnul Popa a intrat în exercițiul mandatului încă în anul 2019, încheierea acestui contract a avut loc în 2020. Explicația acestui fapt este una foarte simplă, deoarece domnul Popa a așteptat ca să fie aprobat bugetul anual al localității, consiliul local să hotărască asupra alocării resurselor necesare pentru utilizarea mijloacelor de transport de către administrația publică locală a orașului Sângera, și numai după asta, în condiții de maximă transparență, a încheiat contractul de comodat”, a detaliat avocatul.

Potrivit lui Ștefan Burlaca, Primăria orașului Sângera nu a achitat, de la încheierea contractului și până în prezent, nimic pentru folosirea mijlocului de transport care îi aparține lui Valeriu Popa. Singura cheltuială suportată de către primărie, în legătură cu acest mijloc de transport, este doar cea pentru combustibil, „lucru firesc, care s-a întâmplat și în raport cu alte mijloace de transport folosite în prezent de către primărie”.



Apărătorul a precizat că, în iunie 2020, a parvenit o sesizare în adresa ANI referitor la faptul că primarul Valeriu Popa ar fi intrat într-un conflict de interese, nu ar fi soluționat respectivul conflict și ar fi beneficiat de pe urma acestuia. „Deși ANI a avut la dispoziție tocmai jumătate de an, la 28 ianuarie 2021 a fost emis un act de constatare, în care se susține că Valeriu Popa ar fi intrat într-un conflict de interese, manifestat prin încheierea contractului de comodat, și atât. În acel act de constatare nu se menționează care sunt beneficiile, interesele personale pe care Valeriu Popa le-a obținut sau ar fi putut să le obțină prin încheierea respectivului contract. În acel act de constatare nu se menționează care au fost riscurile asupra activității domnului Valeriu Popa, în calitate de primar, și anume dacă încheierea respectivului contract a putut influența luarea unor decizii defavorabile primăriei și, în general, localității orașului Sângera. Spre regret, toate argumentele expuse de către Valeriu Popa în susținerea dreptății sale au fost desconsiderate de către ANI”, a menționat avocatul Ștefan Burlaca.

Primarul Valeriu Popa a precizat că acționat va în judecată actul de constatare al ANI. Edilul susține că activitatea sa este transparentă și a utilizat propriul automobil în interes public, și nu în beneficiu personal. Valeriu Popa a mai spus că primăria a economisit anual 100 de mii de lei, pentru că nu a fost nevoită să închirieze un alt autovehicul. Primarul a confirmat faptul că la primăria există o mașină de serviciu, dar spune că ea este folosită de viceprimar și de asistenții sociali, iar pentru soluționarea problemelor localnicilor ar fi nevoie de încă cel puțin două automobile. În componența Primăriei Sângera sunt trei localități – Sângera, Dobrogea, Revaca, cu o populație totală de peste 14 mii de locuitori.

La 12 februarie, ANI  anunțat că a emis act de constatare în privința primarului orașului Sângera din municipiul Chișinău, pentru „încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese”. Potrivit ANI, în ianuarie 2020  primarul a semnat cu sine însuși, în calitate de persoană fizică, un contract de locațiune privind utilizarea propriului automobil în interes de serviciu, chiar dacă primăria deținea un alt autoturism în aceste scopuri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.