Expertul constituțională Teodor Cîrnaț consideră că actuala reformă a justiției, în forma în care a fost propusă de noua guvernare, nu va avea sorți de izbândă. În opinia lui, aceasta pentru că este propusă de persoane care nu au capacitatea umană și voință politică să o implementeze. Și expertul în politici publice Ștefan Gligor este de părere că reforma actuală nu va aduce rezultate. Opiniile au fost exprimate în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV, transmite IPN.
„Dacă vrei să începi reforma în sistemul judecătoresc, trebuie să pornești de la organele care numesc în funcție aceste persoane. Deoarece, actuala lege cu privire la reforma Curții Supreme de Justiție, din punctul meu de vedere, e neconstituțională. În conformitate cu ceea ce se propune în prezent, se creează o comisie independentă de evaluare a judecătorilor CSJ. Unicul organ care numește în funcție, eliberează, promovează judecători, în conformitate cu Constituția, este Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Și orice organe create de către Parlament, Guvern, în paralel cu CSM, din start subminează atribuția constituțională care este acordată CSM-ului”, spune Teodor Cîrnaț.
Și expertul în politici publice Ștefan Gligor spune că vede fără rezultate actuala reformă a justiției propusă de noua guvernare. „Eu consideră că astăzi noi avem nevoie de reforma CSM-ului, reforma organelor CSM-ului, care sunt la fel de compromise ca și componența Consiliului. Toate aceste organe ale CSM trebuie să-și înceteze mandatul și să modificăm regulile și modul de organizare a alegerilor în rândul judecătorilor, să facem acest lucru supertransparent, pe reguli noi, să le arătăm și demonstrăm judecătorilor că ei sunt cu adevărat independenți, dar, în același timp, să cureți sistemul de oameni odioși. Aici ar interveni în paralel comisia aceasta de evaluare și testare”, a menționat Ștefan Gligor.
Fostul procuror-șef al municipiului Chișinău Ivan Diacov consideră că noua putere trebuia, a doua zi după ce a obținut guvernarea, să demită componența Consiliului Superior al Procurorilor și Consiliul Superior al Magistraturii, să facă alegeri libere și corecte,„ sub lupă” și atunci „judecătorii și procurorii erau să voteze normal și erau să fie aleși oameni mai mult sau mai puțin liberi”.