Actorii implicați în reglementarea transnistreană au stabilit principiile negocierilor 5+2

Părţile implicate în reglementarea conflictului transnistrean au stabilit setul de principii şi proceduri ale procesului de negocieri în formatul 5+2, în cadrul celei de-a treia rundă de negocieri oficiale care a avut loc la Viena, Austria, pe 17 şi 18 aprilie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare. În comunicat se spune că partenerii au agreat textul documentului care va constitui baza organizatorică a funcţionării formatului în 5+2. Documentul stabileşte principiile generale pe care se vor baza viitoarele negocieri oficiale. Sunt concretizate aspectele privind elaborarea agendei rundelor, periodicitatea reuniunilor, rolul grupurilor de lucru privind măsurile de consolidare a încrederii în contextul procesului de negocieri, precum şi modalitatea formalizării rezultatelor negocierilor. De asemenea, în cadrul actualei runde a fost finalizată elaborarea documentului cu privire la agenda comprehensivă a procesului de negocieri, care include domeniile principale aşa ca problematica social-economică, problematica umanitară şi drepturile omului, precum şi chestiunile de securitate şi reglementarea politică a conflictului. Participanţii au salutat activizarea dialogului direct între Chişinău şi Tiraspol la diferite niveluri. În special au fost apreciate relansarea activităţii grupurilor de lucru privind măsurile de consolidare a încrederii între ambele maluri ale Nistrului, deciziile privind relansarea circulaţiei depline a trenurilor prin regiunea transnistreană, măsurile de asigurare a libertăţii circulaţiei populaţiei cu ocazia sărbătorilor pascale. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceprim-ministrul Eugen Carpov. Următoarea reuniune în formatul 5+2 este programată pentru luna iulie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.