Activitatea punctului de trecere a frontierei Leuşeni-Albiţa a fost reluată, după ce în această dimineaţă, 22 octombrie, la cele două puncte de trecere au avut loc operaţiuni complexe pe linia combaterii actelor de corupţie, desfăşurate de ofiţeri şi procurori din Republica Moldova şi din România, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, la această oră acţiunile de investigaţii au fost finalizate, activitatea punctului de trecere fiind reluată, desfăşurându-se într-un ritm normal, atât pe sensul de ieşire cât şi pe cel de intrare în ţară.
Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional Anticorupţie, Angela Starinschi, a spus că rezultatele operaţiunilor de astăzi vor fi anunţate în cadrul unui briefing de presă.