Activitatea aleşilor locali din Doroţcaia este marcată de tensiunile din Zona de Securitate

Tensiunile din Zona de Securitate îşi pun amprenta pe activitatea administraţiei locale din Doroţcaia, unde aleşii locali zilnic trebuie să facă parte unor probleme şi riscuri specifice. Situaţia a fost discutată la un training organizat de către Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a ONG-urilor din Republica Moldova CONTACT pentru aleşii locali din regiune, la 24-25 octombrie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Nicolae Panfil, organizator al acestui training şi secretar al Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte, activitatea autorităţilor publice locale din satul Doroţcaia, dar şi starea de spirit a comunităţii este marcată de conflictul transnistrean. Din cauza unor probleme specifice − cum ar fi imposibilitatea de prelucrare a terenurilor agricole aflate după traseul controlat de către regimul transnistrean, starea de nelinişte şi alarmă care există aproape constant în localitate, neîncrederea cetăţenilor în administraţia publică locală şi centrală − fac mult mai dificilă activitatea administraţiei publice locale din Doroţcaia, dar, probabil, şi a altor localităţi din zona de securitate. „Prin instruirea aleşilor locali din satul Doroţcaia ne-am propus să oferim comunităţii o informaţie amplă şi relevantă în domeniul administraţiei publice locale, astfel încât să asigurăm o cât mai bună legătură între administraţia publică locală şi comunitate”, a declarat Nicolae Panfil în cadrul training-ului. Nicolae Panfil a mai declarat că se doreşte dezvoltarea unei colaborări fructuoase între autorităţile locale din Doroţcaia şi autorităţile publice raionale şi centrale, iar participarea reprezentanţilor acestor autorităţi în cadrul training-ului demonstrează acest lucru. Potrivit lui Nicolae Panfil, participarea activă consilierilor locali din Doroţcaia, a reprezentanţilor administraţiei publice locale în cadrul training-ului denotă un interes sporit a acestora faţă de problemele cu care se confruntă comunitatea şi dorinţa de a găsi soluţii pentru rezolvarea acestora. Valeria Cornici, consultant superior al Oficiului teritorial al Cancelariei de Stat responsabil pentru raionul Dubăsari, a menţionat că se asigură o îmbinare perfectă între aspectele informative teoretice, prezentate în cadrul training-ului de către experţii Centrului CONTACT, şi practicile din domeniul administraţiei publice locale, exemplificate pe parcursul activităţilor de către reprezentatul Cancelariei de Stat. „Informaţia prezentată la training este vastă, diversificată fiind utilizate diferite metode de predare prin filmuleţe şi exemple concrete, ceea ce pentru consilierii locali şi secretarii consiliilor locale este binevenit”, a spus Valeria Cornici. Şi vicepreşedintele raionului Dubăsari, Dna Maria Jâmbei, a menţionat că astfel de activităţi nu fac decât să-i atragă pe aleşii locali să se implice cât mai activ în procesul decizional, să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă comunitatea. Potrivit Mariei Jâmbei, activitatea administraţiei publice locale din Zona de Securitate este diferită de activitatea administraţiei din alte localităţi deoarece aleşii locali sunt nevoiţi să activeze în situaţie de conflict. „Administraţia publică locală din această zonă este blocată în unele activităţi. Avem probleme la capitolul investiţii, care sunt foarte puţine, iar investitorii care vin în zonă sunt puşi în gardă de prezenţa administraţiei transnistrene şi pleacă”, a mai spus Maria Jâmbei. Consilierul local Nicolae Nicolaev a menţionat la finalul training-ului că astfel de discuţii trebuie să aibă loc mai des prin toate localităţile, pentru ca aleşii locali să cunoască cum trebuie să activeze. „Prin aceste informaţii pe care le primim ne ajutăm pe noi înşine, deoarece ne sunt prezentaţi nişte paşi concreţi, Cunoştinţele de la training sunt exact ceea de ce avem nevoie în activitatea noastră”, a spus un alt consilier local, Natalia Constantinov. Aceeaşi părere a fost expusă şi de Alexandru Ivanov, consilier local, care a spus că la aceste training-uri ar trebui să participe şi agenţii economici, dar şi populaţia, pentru a şti cum lucrează administraţia publică, ce decizii se iau şi cum pot avea acces la aceste informaţii. Training-ul „Consolidarea capacităţii autorităţilor publice locale prin instruirea aleşilor locali”, organizat în satul Doroţcaia, face parte dintr-o campanie mai largă de instruire a noilor aleşi locali desfăşurată pe întreg teritoriul ţării de către Centrul Naţional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale din Republica Moldova CONTACT, în parteneriat cu Asociaţia European Exchange în cadrul proiectului „Monitorizarea alegerilor şi educaţia alegătorilor din Republica Moldova – consolidarea capacităţilor şi dezvoltarea reţelelor internaţionale”. Proiectul este implementat de către Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte cu susţinerea financiară a Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.