Administrația municipiului Chișinău trebuie să renunțe la practicile de discriminare ale funcționarilor onești, care nu sunt loiali sistemului și care doresc să facă ceva bine pentru oraș. Să renunțe la tot felul de pretexte pentru a scăpa de funcționarii care se opun schemelor de corupție și solicită transparență. Declarații în acest sens au făcut activistele civice Iana Verber și Lidia Vinogradova într-o conferință de presă la IPN.
„Pe 13 martie, la un post de radio, primarul nostru, Ion Ceban, a declarat că interimarul Karl Luganov trebuie eliberat din funcția pe care o deține (conducător al Secției control și protecție a animalelor din cadrul Direcției generale locativ-comunale și amenajare), pentru că face parte din PAS. Vreau să subliniez că aceste declarații sunt absolut discriminatorii și populiste. În realitate, această subdiviziune și-a făcut treaba cu succes. A realizat foarte multe proiecte în beneficiul orașului și care vin să soluționeze problemele câinilor fără stăpân”, a declarat Iana Verber.
În opinia sa, este absolut neargumentat să lansezi acuzații de incompetență în adresa unui om pe motivul preferințelor sale politice. Iana Verber spune că, imediat după declarațiile primarului, Karl Luganov a fost înștiințat despre faptul că a fost creată o comisie disciplinară, însă după mai multe ședințe nu i s-a putut imputa nimic. Or, scopul acesteia era să execute o comandă politică. Potrivit ei, astfel de exemple sunt destul de multe, inclusiv la nivel de preturi, întreprinderi municipale sau chiar viceprimar.
Iana Verber susține că tot ceea ce se întâmplă în ultima perioadă demonstrează faptul că cei de la conducerea municipalității încearcă să paseze responsabilitatea pentru insuccesele lor pe umerii celor care într-adevăr au muncit.
Activista civică Lidia Vinogradova a declarat că prima comisie care a fost creată nu a depistat nicio încălcare care să fi fost admisă de Karl Luganov. Însă superiorii lui nu s-au lăsat și au mai dispus o comisie care i-a imputat că nu a răspuns la trei petiții. „Trei petiții fără răspuns din circa o sută. Pentru asemenea lucruri se concediază oamenii din funcțiile lor?”, a întrebat retoric Lidia Vinogradova.
Ea spune că se ignoră toată munca făcută de subdiviziunea pe care a condus-o Karl Luganov, și anume: evidența electronică a animalelor de la necropola din oraș, controale, numărarea câinilor fără stăpân, proiecte comune cu clinicile veterinare, întrevederi cu tot felul de experți, reprezentanți ai poliției și ai structurilor de stat. „Dacă aș enumera toate realizările, mi-ar lua o groază de timp. Imaginați-vă toate aceste realizări contrapuse cu trei petiții fără răspuns. Dacă ar fi concediați toți funcționarii pentru că nu răspund la petiții... Oamenii nu vin la muncă doar pentru a răspunde la scrisori și la apeluri, dar soluționează problemele orașului, elaborează și implementează politici și strategii în domeniul său”, a mai spus Lidia Vinogradova.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.