Circumstanțele pretins ilegale din imaginile video apărute în unele surse mass-media, cu implicarea procurorului general interimar, Dumitru Robu, nu și-au găsit confirmare. Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, Ina Frunza-Bargan, a dispus refuzul în pornirea urmăririi penale pe acest caz, iar procesul penal inițiat a fost clasat, transmite IPN.
Decizia procurorului de refuz poate fi contestată cu plângere procurorului ierarhic superior, în termen de 15 zile din momentul când s-a luat cunoștință de act, de către părțile implicate în cadrul acestui proces penal.
În noiembrie 2021, în unele surse mass-media a fost difuzată o secvență video în care apare procurorul general interimar, Dumitru Robu, numărând bani în valută străină. Imediat după apariția acestei secvențe video în mass-media, procurorul general interimar a venit cu o reacție, explicând originea acelor bani, care ar fi plata pentru o mașină vândută de o rudă.