Acţiunile MAIB au fost preluate prin escrocherie şi nu prin atac raider, audieri

Acţiunile Moldova Agroindbank (MAIB) au fost preluate prin escrocherie şi nu prin atac raider, cum se anunţase anterior. La această concluzie s-a ajuns după audierile organizate în Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului, transmite Info-Prim Neo. Şedinţa s-a desfăşurat cu uşile închise şi a durat circa trei ore. La aceasta au participat reprezentanţii Procuraturii Generale, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului Afacerilor Interne şi Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Preşedintele comisiei, deputatul Alexandru Stoianoglo (PDM), a declarat după audieri că organele de drept au întreprins toate măsurile care s-au impus. „Am constatat că toate aceste fapte nu sunt legate una de alta, toate sunt cazuri diferite. Nu aş vorbi de un atac raider. A avut loc o escrocherie. În viitor vom discuta despre măsurile care trebuie întreprinse pentru a stopa astfel de fapte. În continuare vom discuta cum trebuie să fie pedepsite persoanele care au dus la această situaţie, dar şi cei care sunt implicaţi”, a spus preşedintele comisiei. Şi directorul CCCEC, Viorel Chetraru, a declarat că este vorba de o escrocherie. „Suntem în proces de acumulare a probelor pentru a dovedi vinovăţia persoanelor pe această cauză”, a spus Viorel Chetraru. Procurorul general, Valeriu Zubco, a menţionat doar că instituţia pe care o are în subordine a reacţionat prompt în momentul în care a fost făcută publică informaţia. Membrul comisiei, Alexandru Cimbriciuc, deputat PLDM, a menţionat că şedinţa a oferit o anumită claritate. „Am primit un răspuns că este un grup bine organizat pe teritoriul Republicii Moldova, care acţionează în comun. Sunt escrocherii în proporţii deosebit de mari. Rămân însă foarte multe lucruri neclare şi de aceea vor mai urma audieri. Eu cred că este o dirijare foarte bine condusă de către un grup bine organizat”, a menţionat Alexandru Cimbriciuc. Un alt membru al comisiei, Vladimir Lupan, deputat PL, a spus că nu se poate vorbi de un atac raider. „Nu putem vorbi de atac raider, deoarece nu este o asemenea terminologie legală în Republica Moldova. Dar, ar trebuie să discutăm dacă a fost sau nu escrocherie. Ancheta continuă. Am constatat că sunt o serie de acţiuni care se întâmplă în Republica Moldova. Sunt implicate persoane diferite, dar schemele utilizate sunt foarte apropiate, ceea ce ridică o serie de întrebări”, a spus Vladimir Lupan. Deputatul PCRM Artur Reşetnicov, membru al comisiei, a spus că aceste audieri nu oferă prea multe informaţii. Deputatul este de părere că toată această situaţie este un scenariu pregătit, în care luptă două forţe din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană. „Cu părere de rău, aceasta are influenţă asupra stabilităţii economice, asupra securităţii economice, asupra securităţii autorităţilor financiar-bancare. Noi am solicitat ca aceste audieri să fie publice, dar nu s-a dorit, înseamnă că se ascunde ceva”, a spus Artur Reşetnicov. Audierile vor continua luni, 19 septembrie, în cadrul aceleiaşi comisii. Săptămâna trecută, prim-ministrul Vlad Filat a declarat că patru bănci au fost supuse atacului raider. Potrivit premierului, pe 28 iulie un grup de investitori europeni a fost deposedat în mod fraudulos de un pachet de acţiuni de la Agroindbank. Vlad Filat a spus că atacuri raider au fost şi la Universalbank, Banca de Economii şi Victoriabank. Până acum, doar acţionarii de la Moldova Agroindbak au fost repuşi în drepturi în urma deciziei Curţii Supreme de Justiţie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.