Acțiunile directorului AGEPI favorizează ilegal un agent economic, Liviu Știrbu

Decizia Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), prin care agenții economici care produc sau importă echipament și suporturi materiale utilizate la reproducerea în scopuri personale a operelor publicate legal nu vor mai achita remunerație compensatorie, aduce prejudicii materiale statului și încalcă drepturile de autor. Despre aceasta a declarat președintele asociației obștești Asociația Națională „Copyright”, compozitorul Liviu Știrbu, luni, 13 noiembrie, la o conferință de presă la IPN.

Liviu Știrbu spune că directorul AGEPI, Lilia Bolocan, apără în acest caz interesele businessului, nu drepturile autorilor. Compozitorul afirmă că directorul AGEPI personal a cerut ca „Copyright” să-și retragă cererile prin care a dat în judecată un agent economic care nu este disponibil să achite remunerația.

„Copyright” a cerut de la AGEPI să argumenteze decizia, dar nu a fost mulțumită de răspuns. „Toate argumentele se limitau că doamna Lilia Bolocan personal își asumă responsabilitatea pentru tot ce va urma și toate argumentele vor veni pe urmă. Pentru noi nu este clar de ce aceste argumente nu pot fi expuse pe loc”, a remarcat compozitorul. Liviu Știrbu susține că situația este inadmisibilă din punct de vedere legal și economic.

Oleg Gutium, membru al Consiliului de administrație „Copyright”, a spus că este o situație fără precedent și că s-au adresat cu plângeri în mai multe instanțe de drept. „Așteptăm răspuns. Am scris scrisoare și premierului. Așteptăm răspuns și de la AGEPI la cererea prealabilă să ne ofere decizia motivată. Pentru că ceea ce este publicat în Monitorul Oficial nu este bine argumentat”, a spus Oleg Gutium.

Într-un comunicat de presă difuzat la sfârșitul săptămânii trecute de către AGEPI, se spune că achitarea remunerației compensatorii pentru reproducerea operelor în scopuri personale și reproducerea reprografică de către biblioteci, arhive și alte instituții a provocat în numărate rânduri opinii contradictorii. AGEPI va desemna o organizație de gestiune colectivă cu dreptul de a colecta o atare remunerație compensatorie, iar titularii de drepturi își vor primi remunerația cuvenită.

  • liviu stirbu despre decizia agepi.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.