Acțiunea din stânga Nistrului și cea de la Ambasada Rusiei seamănă a provocări, Maia Sandu

Pretinsul atac militar din regiunea transnistreană, dar și atacul cu recipiente cu substanțe inflamabile peste gardul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău seamănă a acțiuni de provocare pentru a alimenta frica și pentru a crea situație tensionată. O spune președinta Maia Sandu, solicitată să comenteze cele două incidente de duminică, transmite IPN.

„Vom vedea ce informații vor mai veni ulterior, dacă vor confirma această primă apreciere pe care o dau instituțiile statului”, a menționat șefa statului într-o conferință de presă.

Întrebată despre deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană pentru alegerile prezidențiale din Rusia, contrar deciziei Guvernului, Maia Sandu a declarat este o nouă acțiune care sfidează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Potrivit ei, este o nouă acțiune din partea Federației Ruse ce denotă lipsă de respect față de stat și față de cetățeni. Președinta a mai spus că acțiunea de răspuns va fi anunțară de Guvern în timp util.

Pentru alegerile din Rusia, în Republica Moldova a fost autorizată deschiderea unei singure secții de votare – în incinta Ambasadei ruse la Chișinău. Pe parcursul zile de duminică, mai mulți cetățeni ruși au venit să voteze. Aproape de amiază, un bărbat a aruncat două recipiente cu substanțe inflamabile peste gardul Ambasadei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, acesta a fost imediat reținut și identificat. În timpul audierilor acesta și-a motivat gestul prin unele nemulțumiri care le are în raport cu acțiunile autorităților ruse.

În pofida faptului că autoritățile de la Chișinău au autorizat deschiderea unei singure secții de votare, administrația regiunii transnistrene a permis deschiderea secțiilor la Tiraspol, Bender, Râbnița și Grigoriopol. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat cu fermitate activitățile electorale neautorizate ale Rusiei pe teritoriul suveran al Republicii Moldova în unitățile administrativ-teritoriale de pe malul stâng al Nistrului.

Tot duminică presa din regiunea transnistreană a anunțat că o dronă kamikaze a lovit un elicopter de pe teritoriul uneia dintre unitățile militare din Tiraspol și a explodat. Potrivit sursei, zborul dronei a fost înregistrat din direcția Podului „Klevernîi”, Ucraina. Același canal susține că nu sunt victime și a fost deschis un dosar penal pe caz. Biroul politici de reintegrare a catalogat acest caz ca fiind o tentativă de a provoca frică și panică în regiune. Instituția a mai precizat că tehnica militară, din imaginile distribuite de canalul Telegram local, nu funcționează de câțiva ani. Autoritățile de la Chișinău, aflate în contact cu partea ucraineană, nu confirmă vreun atac asupra regiunii transnistrene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.