Acţiune „anti-fumat” la Parlament

Un grup de activişti a mers astăzi, 29 mai, în faţa Parlamentului pentru a cere majorarea taxelor pentru tutun şi adoptarea „legii anti-tutun” în variantă nouă, transmite IPN.

„Vrem avertismente noi, cu pictograme, care prevăd interdicţia fumatului în spaţii închise şi deschise, instituirea unor servicii de consiliere pentru abandonarea fumatului, interzicerea totală a promovării produselor din tutun, cât şi interzicerea sponsorizării de către producătorii de ţigări a diferite acţiuni sociale”, a spus Ion Şalaru, vicedirectorul Centrului Naţional de Sănătate Publică.

Anul acesta, Ziua Mondială fără tutun, marcată la 31 mai, promovează sloganul majorării taxelor pentru tutun. Studenţii de la medicină vor distribui, cu această ocazie, pliante informative şi vor organiza seminarii consultative. „Guvernul a prezentat taxe majorate, dar mai apoi le-a micşorat”, a menţionat Ion Purice, student. „Din cauza unor preţuri mici, transformăm ţigara în produs social şi încurajam săracii să cumpere”, a spus Viorica Tătaru, activistă.

Organizatorii acestei acţiuni sociale au subliniat că este importantă şi presiunea societăţii, pentru ca deputaţii să adopte modificările la Legea privind controlul tutunului. Conform datelor Centrului Naţional de Sănătate Publică, în Moldova fumează aproape 50% dintre bărbaţi şi 8,2% dintre femei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE