Acţionarii complexului vinicol „Cimişlia” acuză conducerea firmei de tentativa de vânzare ilicită a pachetului majoritar de acţiuni

Un grup de iniţiativă, acţionari ai agro-firmei SA „Cimişlia” îşi exprimă îngrijorarea şi acuză conducerea firmei de tentativa de vânzare ilicită a pachetului majoritar de acţiuni complexului de producere a vinului „Acorex Wine Holding”. În urma mai multor adresări ale acţionarilor, tranzacţiile au fost blocate de către Comisia Naţională a Pieţii Financiare (CNPF) până la 6 martie, când urmează a fi luată o decizie în legătură cu acest caz, transmite Info-Prim Neo. SA „Cimişlia” este un complex viti-vinicol format din 4 fabrici de prelucrare a strugurilor cu o capacitate totală de circa 60 mii tone. Primăria oraşului Cimişlia deţine jumătate din acţiunile agro-firmei, care rămâne, până la vânzarea pachetului majoritar, o societate pe acţiuni de tip închis. Două acţiuni ale întreprinderii au fost cumpărate de holdingul „Acorex” în anul 2004. În cadrul unei conferinţe de presă miercuri, 5 martie, primarul oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, a declarat că preşedintele agro-firmei, Timofei Ţapordei, a iniţiat la 22 decembrie vânzarea acţiunilor societăţii. Primarul susţine că acţionarii sunt manipulaţi, înşelaţi şi ameninţaţi cu disponibilizarea pentru a-şi vinde acţiunile. Într-un timp foarte scurt, în perioada sărbătorilor de iarnă, „Acorex Wine Holding” a reuşit să achiziţioneze 28,8% din acţiunile SA „Cimişlia”, la preţul de 100 lei per unitate, preţul nominal fiind de o mie de lei. Gheorghe Răileanu spune că, ulterior, practic toţi foştii acţionari au depus cereri pentru a anula tranzacţia de vânzare, însă nici unul dintre ei nu deţine nici un act de vânzare-cumpărare sau secesiune. Oamenii au fost constrânşi să-şi vândă acţiunile în condiţiile în care nu au primit timp de trei ani dividende şi timp de 7 luni salarii, a menţionat Gheorghe Răileanu. Acţionarii au sesizat Procuratura, Direcţia crime economice şi corupţie, CNPF. Au apelat şi la Parlamentul RM. De asemenea, la 5 martie grupul de iniţiativă a intentat un proces judiciar pe acest caz. Primarul de Cimişlia este convins că preşedintele agro-firmei urzeşte de mai mulţi ani această schemă coruptă şi că este sprijinit în realizarea ei de către autorităţile centrale. Acesta este motivul din care toate instanţele tărăgănează examinarea cazului, ignorând poziţia acţionarilor, susţine Gheorghe Răileanu. Fostul director al uneia dintre fabricile de vin din complex, Nicolae Zdravcov, a scos în evidenţă şi alte încălcări comise de către preşedintele agro-firmei. Potrivit lui, în anul 2000 Timofei Ţapordei a tranzacţionat peste 4 mii de acţiuni fără înştiinţarea acţionarilor, fapt pentru care a fost tras la răspundere. În 2001, oamenii au fost forţaţi să semneze contracte de arendă pentru ca să fie date în folosinţa întreprinderii cotele de teren pentru o perioadă de 25 de ani, după care a urmat un val de disponibilizări ale angajaţi neloiali conducerii. Nicolae Zdravcov a sesizat faptul că la moment agro-firma, întreprindere model la nivelul întregii URSS, se află într-o stare dezastruoasă. Viile nu sunt curăţate, tabăra pentru copii „Struguraş” este distrusă, a subliniat Nicolae Zdravcov. O fostă angajată, acţionar al complexului vinicol, Valentina Gribinic, a remarcat că fabricile sunt distruse, se vinde pe ascuns metalul, butoaiele de lemn de stejar, cisternele de aluminiu. În acest an, cele 200 ha de vie nu au fost curăţate. Masivul din preajma viilor a fost curăţat în grabă doar înainte de vizita preşedintelui Vladimir Voronin de anul trecut în raion, Ţapordei fiind decorat cu Ordinul republicii, spune fosta angajată a complexului. Conducerea raionului Cimişlia se arată indignată de situaţia deplorabilă în care a ajuns agro-firma. Preşedintele raionului, Andrei Vacarciuc, a menţionat că SA „Cimişlia”, cândva cel mai mare contribuabil la bugetul raional, a diminuat de câteva ori plăţile la bugetul de stat, bugetul local şi în fondul social. Andrei Vacarciuc şi-a exprimat nemulţumirea şi în legătură cu diminuarea producţiei şi volumului materiei prime achiziţionate. Fabricile complexului au prelucrat în 2007 doar 600 tone de struguri, agricultorii din raion fiind nevoiţi să-şi realizeze producţia peste hotarele raionului, a remarcat Vacarciuc. SA „Cimişlia” a fost creată în decembrie 1994, în baza întreprinderii de stat „Iantar”.
  • gheorghe raileanu despre vanzarea actiunilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.