Acordul de Liber Schimb, rezultate la un an de la aplicare

Din cele 203 acţiuni preconizate a fi realizate în perioada 2014-2015 în cadrul Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv au fost implementate 54 (29%), iar din numărul total de 176 de directive europene au fost transpuse în cadrul legislativ naţional 46 (26%). Cifrele au fost prezentate Inga Ionesii, şefă de direcţie la Ministerul Economiei, luând cuvântul în cadrul conferinţei privind rezultatele obţinute în primul an de aplicare a acordului. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Businessului European, transmite IPN.

Potrivit Ingăi Ionesii, beneficiile vor fi sesizate peste 1-2 ani. Exporturile către UE deja s-au majorat, acestea atingând 62 la sută din toate exporturile moldoveneşti. Totuşi, reorientarea agenţilor economici către piaţa UE se desfăşoară nu atât de repede. Chiar şi în ceea ce ţine valorificarea cotelor garantate la unele produse, oferite de UE Moldovei.

„Când ni s-au oferit aceste cote, agenţii economici spuneau că sunt mici. Dar, de exemplu, cota de 40 de mii de tone la exportul de mere nu a fost valorificată. În 2014 (în septembrie-decembrie) au fost exportate pe piaţa ţărilor UE 1,585 mii tone, iar în 2015 - 565 tone (cifrele nu sunt definitive).  La fel, puţin au fost valorificate cotele la struguri, prune, tomate, usturoi în general nu a fost exportat. Cotele la grâu, porumb, orz sunt valorificate mai bine. La grâu de cota constituie 75 de mii tone, exporturile reale au fost de peste două ori mai mari. Sperăm că agenţii economici din sectorul agricol, care în ultimii ani au beneficiat de granturi din proiecte internaţionale pentru restructurare şi modernizare, vor demonstra în anii următori că  dispun de capacităţi de export nu doar la cereale, dar şi la alte produse”, a  adăugat Ionesii.

Vorbind despre diversificarea produselor exportate, reorientarea pe alte pieţe, şefa de direcţie a remarcat că astăzi există suficientă informaţie în acest sens pentru exportatori, în fiecare săptămână se organizează instruiri, seminare, nu doar de către guvern şi  ministere, dar şi asociaţiile de business, CCI, centrele analitice.

În cadrul conferinţei au fost prezentate comunicări şi oferite răspunsuri la întrebările agenţilor economici privind efectuarea exporturilor în UE, specificul procedurilor aplicate la vamă şi facilităţile oferite. Directorul executiv al Asociaţiei Businessului European, Marina Rufa, a menţionat că Asociaţia şi-a propus să acorde  ajutor la modul practic agenţilor economici în implementarea prevederilor acordului Zonei de Liber Schimb, având convingerea că doar companiile bine informate sunt în măsură să se reorienteze spre piaţa UE şi să obţină rezultatele dorite.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.