Acordul de creare a zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană (ZLSAC) va intra în vigoare provizoriu, cel mai probabil, încă în acest an, şi nu la începutul anului 2015, aşa cum era prevăzut anterior. Declaraţia a fost făcută de viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, în cadrul Forumului de afaceri moldo-italian desfăşurat astăzi, 11 aprilie, la Chişinău, transmite IPN.
Potrivit ministrului, odată cu intrarea în vigoare a acordului, atractivitatea Republicii Moldova pentru investitorii străini va creşte şi mai mult. Aceasta se va întâmpla pentru că, pe parcursul negocierilor acordului, a fost adaptat cadrul legislativ pe domeniul civil şi comercial, iar acum este în plină desfăşurare procesul de consolidare a instituţiilor în vederea bunei implementări a acestuia.
Ministrul economiei a menţionat şi despre oferirea pentru companiile industriale a unei vacanţe de jumătate de an la plata TVA pentru importul materiei prime, cu condiţia că produsele finite sunt exportate.
Având în vedere liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană şi Turcia, Ministerul Economiei elaborează mai multe instrumente de susţinere a competitivităţii întreprinderilor autohtone pentru a valorifica oportunităţile deschise de Acordul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător cu UE.
În altă ordine de idei, viceprim-ministrul a informat că, în pofida riscurilor externe, mizează pe realizarea prognozelor Ministerului Economiei de creştere economică în intervalul 3 - 4% în anul 2014. „Reformele structurale interne şi proiectele de infrastructură derulate vor compensa eventualele riscuri externe. În primele luni ale anului, industria a înregistrat creşteri, iar anul agricol promite să fie bun, ceea ce ne face să ne menţinem coridorul de prognoză iniţială, cel puţin pe moment”, a declarat Valeriu Lazăr. Ministrul economiei a adăugat că în anul 2014 va avea loc încă o rundă de privatizări, la care vor fi expuse întreprinderi atractive, după ce, recent, a fost privatizată o serie de întreprinderi industriale.