Acordul de Asociere va aduce beneficii enorme sectorului agricol, Ion Balan

Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană va aduce beneficii enorme sectorului agricol din Republica Moldova, susţine deputatul liberal-democrat Ion Balan, care este hotărât să-şi ofere votul în Parlament pentru ratificarea documentului.

Parlamentarul a declarat pentru IPN, într-un sondaj efectuat printre deputaţi, că, odată cu ratificarea acordului, Republica Moldova va putea accesa mai uşor fonduri europene pentru modernizarea tehnologiilor în agricultură. Astfel, vor fi deschise noi locuri de muncă în domeniul agriculturii, şi anume în industria de prelucrare, de păstrare şi de export a produselor agroalimentare.

Parlamentarul a mai spus că, în cadrul vizitelor pe care le face în teritoriu, cetăţenii manifestă un interes sporit faţă de posibilitatea iniţierii unei afaceri în agricultură. „Proiectele masive ne vor da posibilitatea să mişcăm treburile în agricultură şi să dezvoltăm satul”, a subliniat deputatul.

Potrivit lui Ion Balan, timp de patru ani, guvernarea a promovat numeroase acţiuni pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană. „Am 4 copii şi un nepoţel şi voi face tot posibilul pentru ca viitorul lor să fie în UE. Nu voi ezita nicio secundă, voi veni în şedinţă şi voi vota pentru ratificarea acestui acord”, a spus Ion Balan.

Republica Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.