Acordul de Asociere înseamnă modernizarea societăţii, ambasador UE

Elitele politice din Moldova trebuie să înţeleagă că Acordul de Asociere, care presupune şi crearea Zonei de Liber Schimb cu UE, înseamnă reforme şi modalităţi fundamentale de modernizare a societăţii – a spus şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, ambasadorul Pirkka Tapiola, în cadrul unui forum de dezbateri pe tema integrării europene a Republicii Moldova, organizat în capitală, transmite IPN.

„Uniunea Europeană funcţionează după principiul de jos în sus şi este axată pe standarde care să asigure condiţii egale de activitate pentru mediul de business. Există reguli precum concurenţa deschisă şi egală”, a menţionat Pirkka Tapiola. Republica Moldova trebuie să corespundă acestor standarde, să aibă aceeaşi conduită ca şi agenţii economici din UE. Cerinţele impuse sunt transparente. UE a elaborat o agendă de reforme pe care Republica Moldova va trebui să le implementeze, a adăugat oficialul.

„Oferim peste 130 de milioane de euro în fiecare an Republicii Moldova ca să devină competitivă pe piaţa europeană, să-şi dezvolte economia şi piaţa locală. Aceasta nu are nimic în comun cu interesele geopolitice. Acordul privind Zona de Liber Schimb nu limitează posibilităţile Republicii Moldova de a exporta pe alte pieţe, această zonă aduce standarde recunoscute pe plan internaţional”, a subliniat ambasadorul european.

Pirkka Tapiola a insistat pe faptul că standardele cerute de UE sunt recunoscute ca fiind de cea mai înaltă calitate, chiar şi de către SUA. Dacă Moldova va reuşi să implementeze aceste standarde şi nu va exista presiune politică, atunci va putea exporta producţia autohtonă pe mai multe pieţe, inclusiv în CSI sau Uniunea Vamală.

„Un mit este că, atunci când acest acord va fi pus în aplicare provizoriu, mai multe sectoare ale economiei din Moldova vor avea de suferit. Nu există o alternativă  pentru competitivitate şi modernizare. Esenţa este că sectoarele care nu vor fi competitive pe plan internaţional vor trebui să se modernizeze sau să-şi schimbe infrastructura industrială”, a spus Pirkka Tapiola.

Şeful Delegaţiei UE în Moldova a subliniat că liderii politici trebuie să asculte poporul, indiferent în ce situaţie se află. Pentru Uniunea Europeană contează ca statele din vecinătate să ofere cetăţenilor lor un cadru de dezvoltare, iar cetăţenii să se simtă în siguranţă.

Prima conferinţă anuală a Forului de Dezbateri pe Integrarea Europeană a Republicii Moldova a fost organizată de către Asociaţia Pentru Politică Externă şi Fundaţia germană Friedrich Ebert, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.