Acordul cu UE pentru asistența de 100 mln euro va fi semnat de Armașu și Cioclea

Ministrul finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, au fost împuterniciți, printr-o decizie aprobată de Guvern, să semneze Acordul de împrumut între Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară de100 mln euro și Memorandumul de înțelegere, ca parte integrantă a acestui acord, transmite IPN.

„Uniunea Europeană ar putea semna în curând acordul, iar pe parcursul anului 2018 vom primi banii în trei tranșe”, a declarat ministrul. Octavian Armașu a subliniat că există o condiționalitate politică, și anume desfășurarea corectă  a alegerilor parlamentare din anul viitor. Mai sunt și 28 de condiții care țin de promovarea reformelor economice și sociale, asupra cărora Moldova a convenit cu UE.

„Pentru prima tranșă, care va fi acordată în primele luni ale anului viitor, trebuie să realizăm 10 acțiuni. Noi ne apropiem de îndeplinirea lor, mai multe țin de  asigurarea stabilității macroeconomice, de domeniul finanțelor publice”, a precizat Octavian Armașu. Ministrul a dat asigurări că colegii săi din Guvern fac tot posibilul ca să implementeze noul sistem electoral în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția.  

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.