Comisia Europeană va acorda Republicii Moldova 12 milioane de euro pentru consolidarea potențialului de creștere economică. Proiectul acordului este prezentat de către Ministerul Economiei și Infrastructurii pentru consultări publice, transmite IPN.
Pe lângă cele 12 milioane de euro din partea Comisiei Europene (prin Instrumentul European de Vecinătate), este prevăzută o cofinanțare de 250 de mii de euro din partea Programului Anual de Acţiuni 2017 al Uniunii Europene (AAP 2017 – Annual Action Programming).
Investițiile vor fi făcute în dezvoltarea economică și oportunitățile de piață, consolidarea instituțiilor și buna guvernare, eficiență energetică, mediu și schimbări climatice.
Perioada de implementare a Acordului este de 84 de luni din data intrării în vigoare a acestuia.