Acordeonistul și dirijorul Mihai Amihalachioaie va fi condus pe ultimul drum pe 14 februarie. Ceremonia funerară va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”, începând cu ora 10.00. La ora 12.00 corpul neînsuflețit va fi însoțit la Cimitirul Central din Chișinău, unde va fi înhumat, transmite IPN.
Doritorii de a-și lua rămas bun și a aduce un ultim omagiu dirijorului Orchestrei municipale de cameră „Camerata Chișinău”, Mihai Amihalachioaie, sunt așteptați astăzi, 13 februarie 2024, în incinta Bisericii „Sfântul Dumitru” din sectorul Botanica al capitalei, precizează Primăria municipiului Chișinău.
Maestrul în Artă s-a stins din viață necruțat de boală. Pe 23 februarie acesta urma să împlinească 63 de ani.
„Un om deosebit și un profesionist desăvârșit. Era unul dintre puținii folcloriști care cunoaște bine ceea ce face”, a scris directoarea Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Silvia Zagoreanu, care anunțat vestea trecerii în neființă a maestrului.
Mihai Amihalachioaie s-a născut la 23 februarie 1961, în satul Molnița, regiunea Cernăuți, Ucraina. Din anul 1998 este dirijor al Filarmonicii Naționale, al Orchestrei Naționale de Cameră, al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii din Chișinău și dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. În anul 1985 și-a început cariera muzicală în calitate de acordeonist și dirijor de muzica populară a Ansamblului „Busuioc Moldovenesc”. În 2001, pentru întreaga sa activitate, a fost distins cu titlul onorific Maestru în Artă.