Echipament integrat de comunicații pentru 19 mijloace de transport, dar și releuri radio de mare capacitate pentru 16 locații TETRA au fost procurate de Poliția de Frontieră în cadrul proiectului „Consolidarea capacităților de protecție și incluziune socio-economică a refugiaților ucraineni, a resortisanților țărilor terțe și a comunităților gazdă din Moldova”. Achizițiile au fost posibile cu sprijinul financiar al Guvernului Republicii Italia. Bugetul proiectului pentru IGPF, care a inclus și alte acțiuni, a fost de peste 1,3 milioane de euro, transmite IPN.
Adrian Efros, ministru al afacerilor interne, a remarcat că securitatea în Moldova a fost afectată drastic atunci când Federația Rusă a intrat neprovocat în Ucraina. Poliția de Frontieră a făcut față valului mare de refugiați care au fugit din fața războiului. Echipamentele achiziționate vor consolida capacitatea de a menține securitatea la frontiera de stat la cel mai înalt nivel. Acestea le vor permite polițiștilor de frontieră să asigure intervenții la standardele UE.
Lars Johan Lönnback, șeful misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova, a apreciat acțiunile Poliției de Frontieră în criza începută odată cu invazia Rusiei în Ucraina. În context, consideră că este importantă conștientizarea în timp real, coordonarea resurselor eficient și un răspuns operațional care corespunde necesităților reale ale oamenilor. El a mai spus că este important ca răspunsul să fie devreme și să fie măsurabil. Prin intermediul echipamentelor informația este transmisă în timp real, informații care se duc la biroul central, lucru foarte eficient.
Ruslan Gălușcă, șeful IGPF, a spus că este un concept nou al Poliției de Frontieră care urmează să-i optimizeze procesele și să eficientizeze capacitatea patrulei nemijlocit în timpul efectuării serviciului. Echipamentele vin să îmbunătățească schimbul de informații, schimbul de date, respectiv, au îmbunătățit procesul de lucru al conducătorilor de sectoare la nivel tactic și au îmbunătățit sistemul de monitorizare GPS prin intermediul stațiilor radio.
Ambasadorul Italiei în Republica Moldova, Lorenzo Tomassoni, a remarcat că de la Invazia Rusiei în Ucraina, Italia a transferat Moldovei ajutor financiar și material în sumă de 45 de milioane de euro.
Proiectul a mai inclus modernizarea Sistemului Informațional al Centrului Operațional de Coordonare (SICOC), dezvoltarea și implementarea sistemelor de e-learning, care include laptopuri, soft-uri și instruiri pentru managerii de sistem, dar și dezvoltarea sistemului de monitorizare GPS a stațiilor TETRA.