Accidentul în care a fost implicat un troleibuz s-a produs din vina şoferului

Accidentul în care a fost implicat un troleibuz, în dimineaţa de 8 ianuarie, s-a produs din vina şoferului, a comunicat, luni, în şedinţa operativă de la Primărie, şeful Regiei Transport Electric Chişinău, Gheorghe Morgoci, transmite Info-Prim Neo. Şoferul are 24 de ani şi conduce troleibuzul de jumătate de an. „Accidentul s-a întâmplat deoarece şoferul a admis accesul persoanelor terţe în cabină şi aceştia i-au sustras atenţia”, a menţionat Gheorghe Morgoci. Unsprezece oameni au avut de pătimit după ce troleibuzul în care se aflau a ajuns într-un stâlp. Nouă dintre aceştia au fost spitalizaţi. Şefa Direcţiei sănătate, Luminiţa Suveică, a comunicat că persoanele spitalizate s-au ales cu fracturi ale membrelor superioare, contuzii cerebrale şi contuzii ale ţesuturilor moi. Răniţii sunt în afara oricărui pericol şi se vor reface timp de o lună. Primarul general, Dorin Chirtoacă, a cerut Regiei Transport Electric să ofere ajutor material persoanelor accidentate. „Oamenii nu sunt vinovaţi că au urcat în troleibuz şi că au fost traumatizaţi”, a subliniat primarul. Edilul a cerut să fie organizate traninguri suplimentare cu şoferii de troleibuze, autobuze şi microbuze. Accidentul s-a produs pe Calea Orheiului din capitală într-un moment de neatenţie a şoferului. Acesta a mai avut până acum alte două încălcări minore.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.