Un accident s-a produs în această după-amiază, 9 noiembrie, la intersecția străzilor București cu Bulgară. Două automobile s-au ciocnit, iar în urma impactului, unul dintre autoturisme a luat foc. La fața locului au venit pompierii, ambulanțe, iar în zonă traficul rutier a fost parțial restricționat.
Contactată de IPN, ofițerul de presă al Direcției de poliție a capitalei, Natalia Stati, a declarat că în accident au fost implicate două automobile, unul dintre care avea instalație de gaz, fapt care a dus la izbucnirea incendiului. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.
Pe marginea acestui caz a fost pornită o anchetă, iar oamenii legii urmează să stabilească în ce condiții s-a produs accidentul și cine dintre șoferi se face vinovat. Acesta riscă o amendă de 1 500 de lei și șase puncte de penalizare.