Accesul publicului în teatre, muzee și biblioteci, sistat până pe 1 aprilie

Accesul publicului în instituțiile teatral-concertistice, muzee, biblioteci, case de cultură și centre de creație va fi sstat până pe data de 1 aprilie. Măsura vine în scopul prevenirii răspândirii epidemiei COVID-19, anunță Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, citat de IPN.

Ministerul precizează că acces în incinta instituţiilor  în cauză îl vor avea doar angajaţii acestora, care își vor desfășura activitatea conform programului de muncă, cu achitarea salariilor. La cerere, acestora li se poate acorda concediu în conformitate cu legislația în vigoare.

Directorii instituţiilor pot dispune la cerere, prin Ordin, munca la domiciliu, pentru unii angajați cu monitorizarea activităţilor acestora, iar conducătorii instituțiilor vor monitoriza starea de sănătate în rândul angajaților care activează în incinta instituției și la domiciliu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.