Accesul cetăţenilor la medicamente de calitate va spori

Guvernul a aprobat un șir de modificări la hotărârea sa privind modul de compensare a medicamentelor în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, care vin să sporească accesul populaţiei la medicamente compensate, precum şi să îmbunătăţească indicatorii de sănătate a populaţiei,transmite IPN.

O noutate este acordarea dreptului pentru medicul pediatru de a prescrie medicamente compensate, fapt ce va facilita iniţierea tratamentului şi va exclude necesitatea deplasării repetate la medicul de familie pentru a primi prescrierea compensată a medicamentelor necesare. Totodată, sumele fixe compensate pentru medicamente urmează să fie calculate în baza preţurilor cu amănuntul a preparatelor, prezentate de Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.

De asemenea, s-a renunțat la plafonarea volumului pentru prescrierea medicamentelor compensate în contractele încheiate cu instituţiile medicale, iar sumele de referinţă urmează să fie aplicate pentru fiecare unitate administrativ teritorială.

În aceeași şedinţă de miercuri, 28 septembrie, Cabinetul de Miniştri a aprobat o serie de modificări legislative pentru eficientizarea managementului în domeniul sănătăţii, în special privind simplificarea procedurii de autorizare și plasare pe piață a medicamentelor, precum și pentru responsabilizarea autorităților de profil.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.