Oamenii legii au deconspirat o schemă prin care erau accesate ilegal date restricționate despre profilul mașinilor din Moldova și ulterior erau vândute persoanelor interesate. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, au fost efectuate percheziţii, iar şeful companiei vizate a fost audiat în calitate de bănuit, transmite IPN.
Datele pe care compania le obţinea ilegal se referă la modul în care mașinile au fost introduse în țară, asigurarea și revizia tehnică a acestora, kilometrajul parcurs sau proprietarii anteriori. Informaţiile erau accesate fără voie dintr-o bază de date cu acces restricționat, destinată procesării electronice a documentelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto. Ulterior erau vândute.
În urma percheziţiilor efectuate, oamenii legii descoperit peste 140 de mii de lei, 10 mii de euro și 400 de dolari americani. La locul percheziţiilor a mai fost găsit un portofel pentru criptomonede, înscrisuri de ciornă, precum și mai multe sisteme informatice. Şeful companiei vizate are 40 de ani și a fost audiat în calitate de bănuit.