Academicienii USMF sunt îngrijorați de inițiativa privind farmaciile mobile

Comunitatea academică a Facultății de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” își exprimă profunda îngrijorare față de conținutul legilor aprobate recent cu privire la modificarea cadrului legislativ ce reglementează activitatea farmaceutică, transmite IPN.

„Cu nedumerire și dezamăgire, constatăm că este o acțiune țintită de subminare a sistemului farmaceutic, prin discreditarea farmaciștilor și prin dorința de a scoate de sub control acest domeniu atât de specific. Specialiștii în domeniu, inclusiv reprezentanții Facultății de Farmacie, au aflat despre adoptarea acestui șir de legi din mass-media și de pe rețelele de socializare”, se arată într-un comunicat de presă al USMF.

Potrivit USMF, legile în cauză sunt contradictorii atât cu cadrul legislativ al sistemului de sănătate din Republica Moldova, cât și cu cel internațional, inclusiv din Uniunea Europeană și țările CSI. „O farmacie comunitară și filiala acesteia pentru desfășurarea activității farmaceutice trebuie să corespundă cu strictețe cerințelor, serviciile să fie prestate de cadre farmaceutice, să dispună de spațiu, dotare, licență, aviz sanitar, certificat de acreditare și multe altele. Cele enumerate nicidecum nu pot fi asigurate într-o unitate mobilă farmaceutică”, notează semnatarii.

În comunicat se menționează că intențiile „nobile” privind îmbunătățirea asistenței cu medicamente a populației prin intermediul „farmaciilor virtuale” (prin internet), „magazine” și „farmacii ambulante” va avea, cu regret, un efect invers, în unele cazuri cu consecințe foarte grave asupra sănătății consumatorilor de medicamente. Comunitatea academică aduce mai multe argumente prin care atenționează că noile prevederi legale vor avea un impact negativ, în special asupra sănătății populației și asupra sistemului farmaceutic per ansamblu. În cazul dat, susțin specialiștii, sintagmele „asigurarea accesibilității la nivel rural, persoanelor vârstnice din regiuni rurale” etc. sunt utilizate doar ca un paravan. În realitate acțiunile vin în detrimentul sănătății și siguranței vieții populației.

Dacă aceste legi vor ajunge să fie implementate în activitatea farmaceutică, efectele negative vor fi resimțite, în scurt timp, la nivel social, economico-financiar, dar și mai important – asupra sistemului medical în întregime.

Inițiativa legislativă care se referă la activitatea farmaciilor mobile a fost votată în lectură finală în data de 16 decembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.