Academia Naţională de Şah din Moldova dă startul proiectului „Descoperă-ţi copilul”, care este îndreptat spre descoperirea şi promovarea copiilor cu abilităţi pentru jocul de şah. Până la 1 noiembrie, copiii până în 7 ani pot lua lecţii gratuite. Cei mai buni se vor alege cu diplome, transmite IPN.
Reprezentantul academiei şi iniţiatorul proiectului, lectorul universitar la şah Ion Gârneţ, susţine că şahul este tot mai solicitat în rândul copiilor. Practicarea şahului la vârsta de 4-7 ani ajută copilul la însuşirea mai uşorară a programului şcolar şi va constitui un sprijin enorm pentru el în viitor, indiferent de domeniul pe care îl va alege.
Actualmente, centre de instruire sunt deschise în gimnaziul nr. 7 din Chişinău, sector Centru, str. Mileşti, 34 şi liceul „Gaudeamus” din Chişinău, str. Petru Zadnipru, 14/4.
Toţi doritorii se pot înregistra pe siteul oficial al Academiei Naţionale de Şah.