Academia Naţională de Şah cheamă autorităţile să deschidă centre de şah în localităţi

Academia Naţională de Şah face apel către autorităţile publice centrale şi locale să deschidă centre de şah în localităţi. Iniţiativa este parte a campaniei de promovare a şahului „Dezvoltăm Moldova prin şah”.

La o conferinţă de presă la IPN, managerul general al academiei, Ion Gârneţ, a spus că obiectivul campaniei este de a deschide cât mai multe cercuri şi centre de şah în localităţile din republică, pentru a oferi copiilor posibilitatea să practice acest joc, să devină mai abili, inteligenţi şi viitori campioni europeni şi mondiali.

În cadrul campaniei, pe 14 martie, a fost inaugurat un cerc de şah în localitatea Cricova, municipiul Chişinău, unde peste 90 de copii practică şahul. Academia a oferit inventarul de şah şi materialele didactice. Următorul centru de şah va fi lansat pe data de 30 martie, în oraşul Orhei. Aici va fi desfăşurat un turneu internaţional, la care deja şi-au confirmat participarea copii din 6 raioane, inclusiv din stânga Nistrului. La turneu sunt invitaţi toţi elevii.

„În prezent dialogăm cu mai mulţi preşedinţi de raioane privind înfiinţarea centrelor raionale de şah şi în alte localităţi. Facem apel către toţi conducătorii de localităţi să fie receptivi la această campanie socială şi să se alăture la ea, mai ales că înfiinţarea centrelor de şah nu necesită contribuţii fabuloase, iar beneficiul pentru copii este enorm”, a spus Ion Gârneţ. Acesta a precizat că autorităţile locale îşi pot aduce contribuţia prin salarizarea profesorului şi identificarea unui sediu.

În perioada 22-29 martie, Academia Naţională de Şah planifică să desfăşoare un cantonament sportiv, unde vor participa 10 profesori de şah pregătiţi şi certificaţi de către academie şi peste 40 de copii de pe ambele maluri ale Nistrului. Acţiunea are loc în cadrul proiectului academiei „Şahul Uneşte”, finanţat de Uniunea Europeană şi PNUD. În a doua decadă a lunii aprilie, proiectul se va încheia cu un festival de şah.

Camionul Moldovei, maestru internaţional, Ruslan Soltanici, a spus că un eveniment important pentru şahişti este Olimpiada de Şah, care va începe pe 1 august în Norvegia. Se planifică participarea echipelor naţionale la masculin şi feminin. Componenţa echipelor se va stabilit peste o lună. Vor participa mari maeştri ai şahului naţional. În luna iulie, la Iaşi, va avea loc Campionatul Europei la Juniori, la care de asemenea, vor participa şahişti din Moldova.

Prin ordinul Ministerului Educaţiei, Academia Naţională de Şah din Moldova este unica instituţie autorizată pentru instruirea profesorilor de şah.

  • ion garnet despre proiecte.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.