Absolvenții internaționali ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” de la programul de studii Medicină au depus jurământul. Studenții au promis că vor practica medicină cu integritate și compasiune, transmite IPN.
Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban, și-a exprimat convingerea că absolvenții vor practica medicina cu onestitate și întreaga responsabilitate, devenind cei mai buni ambasadori ai universității. Rectorul le-a urat absolvenților realizări frumoase pe tărâmul profesional.
Emil Ceban a menționat că fiecare absolvent va pleca în țara sa de origine. „Pentru noi e foarte important ca să promovați, să susțineți examenele de evaluare în țările dvs., pentru că acesta este și succesul nostru. Pentru noi contează foarte mult acest lucru, de asta depinde următoarea generație care vineˮ, a spus Emil Ceban, precizând că Universitatea se străduiește să facă munca în așa mod ca Republica Moldova, ca USMF să rămână mai departe un furnizor al cadrelor medicale din întreaga lume.
Mircea Bețiu, decanul Facultății de Medicină nr. 2 la USMF „Nicolae Testemițanu”, a spus că, deși anii de studenție au trecut, numele absolvenților din anul acesta va rămâne în lista celor mai bine de cinci mii de absolvenți internaționali ai universității. Succesele și eșecurile acestora vor face parte din istoria instituției. În pofida multiplelor provocări, inclusiv pandemiei de coronavirus și războiului din Ucraina, studenții au reușit și au devenit „câștigători pentru sine, familie și propria comunitateˮ.
Cei 35 de tineri care au depus jurământul fac parte din prima promoție de absolvenți care au fost înmatriculați la USMF „Nicolae Testemițanu” primăvara. Printre aceștia 23 de tineri sunt originari din Israel, 9 – din India și câte unul din Bulgaria, Norvegia și Malaysia.
Începând cu anul 2018, admiterea studenților străini la USMF se organizează bianual: primăvara și toamna.