Absolvenţi de gimnazii-internat, ajutaţi în perioada de tranziţie la o viaţă în afara sistemului

Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie şi Asociaţia Amici dei Bambini Moldova vor oferi pentru 29 de copii care vor absolvi anul acesta gimnaziile-internat din Străşeni şi din Cărpineni susţinere în perioada de tranziţie de la viaţa în internat la o viaţă independentă în afara instituţiei, transmite Info-Prim Neo. Directorul asociaţiei Amici dei Bambini Moldova, Stela Vasluian, a comunicat că susţinerea constă în pregătirea aşa-numitului Grup „Care Leavers 2011”, adică a copiilor care sunt în clasa a noua în internate. Proiectul urmăreşte integrarea socială a tinerilor care părăsesc sistemul rezidenţial. Aceştia vor beneficia de orientare profesională, perfectarea actelor, încadrarea la studii etc. Pentru anul 2011 au fost selectaţi 17 absolvenţi din gimnaziul-internat Străşeni şi 12 absolvenţi din gimnaziul-internat Cărpineni. Au avut prioritate copiii orfani, rămaşi fără ocrotire părintească şi/sau care nu au o persoană de referinţă, care să-i susţină şi să-i orienteze pe întreg procesul de integrare socială. Au urmat apoi interviurile cu fiecare copil în parte, care au oferit posibilitatea de a cunoaşte istoricul copilului, cum ar fi relaţia cu familia, mediul de provenienţă, studiile la care aspiră, a declarat pentru Info-Prim Neo directorul executiv al Centrului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie, Viorica Mătas. Sâmbătă, 22 ianuarie, a fost organizat un prim grup de sprijin pentru absolvenţii de la Cărpineni, iar pe 29 ianuarie, la sediul Centrului de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie vor avea loc primele activităţi la care vor participa cei 17 copii de la Străşeni. În activităţi vor fi implicaţi doi asistenţi sociali, un psiholog şi managerul centrului. Grupul „Care Leavers 2011” este al patrulea la număr, activitatea dată fiind iniţiată din 2008. Asociaţia Amici dei Bambini Moldova este o organizaţie non-guvernamentală cu sediul central în Milano şi activează de 13 ani cu diverse proiecte de cooperare în ţara noastră. Misiunea principală a asociaţiei este de a garanta fiecărui copil dreptul la familie. Centrul de Servicii Sociale pentru Copil şi Familie este o organizaţie care iniţial a fost un serviciu al asociaţiei Amici dei Bambini Moldova după care, în 2009, s-a constituit ca organizaţie independentă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.