Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis marți după ce în regiunea orașului Soroca a fost detectat un obiect neidentificat de mici dimensiuni asemănător unui balon meteorologic. Cu precizări în acest sens a venit Autoritatea Aeronautică Civilă, care face trimitere la o informație recepționată de la Ministerul Apărării, transmite IPN.
„Având în vedere condițiile meteo și imposibilitatea monitorizării și identificării obiectului, precum și a traiectoriei de zbor al acestuia, în scopul asigurării siguranței și securității cetățenilor, în cadrul Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, la ora 13.24 a fost luată decizia de a închide temporar spațiul aerian”, menționează AAC.
Urmare a verificării informațiilor și asigurării lipsei oricărui pericol pentru siguranța cetățenilor, la propunerea Ministerului Apărării, aproape de ora 15.00, spațiul aerian a fost redeschis.
Instituția mai menționează că autoritățile naționale au acționat strict în conformitate cu prevederile procedurilor specifice aplicabile pentru situații similare.
Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost închis marți timp de câteva ore, iar AAC anunța că acest lucru a fost decis începând cu ora 11.24. Mai multe companii aeriene au anunțat despre reținerea și anularea unor curse.