Doar a treia parte din tinerii absolvenţi se angajează la serviciu imediat după finalizarea studiilor şi doar 4% din toţi tinerii angajaţi rezistă condiţiilor angajatorului mai mult de 5 ani. Cei mai mulţi dintre ei lucrează în comerţ, sfera serviciilor şi industrie, iar cei mai puţini în sport, constată cel mai recent studiu asupra situaţiei tinerilor pe piaţa muncii, transmite Info-Prim Neo. Unul dintre autorul studiului, doctorul în economie, conferenţiarul Dorin Vaculovschi a declarat că numărul tinerilor angajaţi în câmpul muncii a scăzut în ultimii ani, iar rata şomajului la această categorie de populaţie a înregistrat o creştere. Aproape jumătate (40,9% ) dintre cei care au plecat de la angajator au făcut acest lucru pentru că nu erau mulţumiţi de salariul oferit, salariul unui tânăr angajat variind, de cele mai multe ori, între 1 mie şi 2 mii de lei, mai rar peste 2 mii. Salariul mic îi determină pe o treime din tineri să nu lucreze pe specialitate, se arată în raport. Persoanele ce acceptă un post de muncă care nu corespunde calificării obţinute spun că în Molodva este imposibil să te angajezi pe specialitate (33%). Totodată, 70 la sută din tinerii participanţi la realizarea studiului declară că nu le sunt utile cunoştinţele acumulate pe parcursul anilor de învăţămînt, iar a patra parte constată că angajatorii cer mai multe cunoştinţe profesionale decât cele luate din facultate. Jumătate din cei care au o activitate pe cont propriu spun că o fac din dorinţa de a obţine un venit mai mare. Tot ei spun că au şi simţit asta pe propria piele, venitul lor depăşind cu mult salariile oferite pentru o eventuală angajare. Cei mai mulţi dintre antreprenorii individuali spun că au activităţi periodice peste hotare (38,8%) sau prestează diferite servicii (24,2%). Deşi au fost ajutaţi financiar de părinţi (55,5%), banii a 40 din 100 de persoane iniţiatoare a propriei afaceri provin din remitenţele din străinătate. Societatea coruptă în care trăim şi obstacolele din partea administraţiei publice locale sunt două dintre cauzele care împiedică buna dezvoltare a tinerilor lansaţi în afaceri. Marea majoritate din tinerii chestionaţi (76,5%) spun că i-a motivat să se lanseze în propria afacere „dorinţa de a lucra pentru sine”. Studiul constată că există şi tineri care nu doresc să se angajeze în câmpul muncii. Aceasta, arată raportul, deoarece ei vor să plece peste hotare să muncească (48%) sau aşteaptă salarii mai mari (45,7%). Pe de altă parte, angajatorii par să facă tot posibilul pentru a angaja tineri în organizaţiile pe care le conduc. Mulţi din ei, spun autorii studiului, dau prioritate la angajare tinerilor până în 30 de ani, iar în caz de necesitate, vor concedia persoane mai în vârstă. Jumătate dintre angajatori spun că sunt mulţumiţi de serviciile tinerilor specialişti. Totuşi, aproape 60% din patroni consideră că tinerii au cunoştinţe teoretice, dar nu stau prea bine la abilităţile practice. Prezent la lansarea studiului, viceministrul economiei şi comerţului, Sergiu Sainciuc a declarat că situaţia pe piaţa de muncă este una controversată, aşa cum un loc de muncă vacant revine la 1,2 şomeri. Potrivit viceministrului, există un decalaj mare şi în raportul cerere şi ofertă de muncă, locurile vacante oferindu-se preponderent în localităţile urbane, iar forţa de muncă fiind concentrată în mare parte în zonele rurale. „Uneori se crează impresia că în Molodva în mod artificial se păstrează un nivel scăzut de remunerare a tinerilor, pentru a considera că avem o zonă atractivă pentru investiţii, unde forţa de muncă prost remunerată ar putea fi un avantaj pentru investorii străini”, constată rectorul Academiei de Studii Economice (ASEM), Grigore Belostecinic. Atâta timp cât salariile în afară vor fi mai motivante decât la noi, dorinţa tinerilor de a pleca din ţară va persista, a precizat sursa citată. Studiul efectuat de mai mulţi specialişti în economie, profesori la ASEM, la solicitarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), spune că, pentru a îmbunătăţi situaţia, tinerii trebuie să-şi consolideze imaginea de buni specialişti, angajatorii trebuie să ofere salarii şi condiţii mai motivante, iar Ministerul Educaţiei şi Tineretului trebuie să dezvolte parteneriate comune cu ANOFM. Totodată, mass-media ar putea să se implice mai mult în educarea şi orientarea profesională a tinerilor, spun autorii raportului. Studiul „Situaţia tinerilor pe piaţa muncii” s-a desfăşurat în perioada 22 aprilie – 12 mai 2008. Cercetările au fost efectuate pe 2288 respondenţi din 17 raioane ale republicii şi municipiile Chişinău şi Bălţi, iar chestionarele au fost împărţite în 2 categorii – pentru persoane fizice, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani, şi pentru pesoane juridice.
A scăzut numărul tinerilor angajaţi în câmpul muncii
-
dorin vaculovshi despre situatia tinerilor pe piata muncii.mp3
- 0