A patra parte din biletele în taberele de vară vor fi repartizate gratuit copiilor din familii social-vulnerabile
A patra parte din totalul biletelor în taberele de odihnă şi întremare a sănătăţii copiilor şi adolescenţilor vor fi repartizate gratuit copiilor din familiile beneficiare de ajutor social din partea statului. O decizie în acest sens a fost publicată în Monitorul Oficial de marţi, 12 mai, transmite Info-Prim Neo.
Astfel, de bilete gratuite vor beneficia copii orfani, copii din familii monoparentale, defavorizate, copii din familii cu 3 şi mai mulţi copii, copii aflaţi sub tutelă/curatelă, copii plasaţi în servicii de tip familial, copii plasaţi în centre de plasament temporar, copii din familii în care ambii părinţi sunt cu dizabilităţi, copii a căror părinţi sunt pensionari, ambii şi copii care au obţinut performanţe la studii sau sunt învingători la olimpiade didactice şi extradidactice.
Potrivit deciziei Guvernului, restul biletelor pot fi vândute cu 10-20% din cost. Costul maxim se va calcula în funcţie de durata schimbului.
Costul maxim al unei zile de odihnă în taberele de odihnă şi întremare va fi de 100 de lei, în taberele specializate în ştiinţe, arte sau sport – 105 lei şi în taberele de zi – 71 de lei.
Preţul biletelor în taberele de odihnă va fi stabilit de către autorităţile fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Finanţarea se va face din bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi sumele plătite de părinţi şi din mijloacele special alocate de întreprinderi.