A început sezonul de încălzire pentru grădiniţe şi instituţiile medicale pentru copii

De astăzi, 17 octombrie, începe sezonul de încălzire în municipiul Chişinău. Anunţul a fost făcut de către primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, în cadrul şedinţei operative de la Primărie. Căldură deocamdată vor primi doar grădiniţele, internatele şi instituţiile medicale pentru copii, transmite Info-Prim Neo. Potrivit viceprimarului Vlad Coteţ, instituţiile şcolare vor primi agent termic în două săptămâni. „Într-o săptămână începe vacanţa de toamnă a copiilor. Astfel că livrarea agentului termic va începe când copiii se vor întoarce din vacanţă”, a spus Vlad Coteţ. Sectorul locativ va avea căldură în 10 zile. Potrivit şefului Direcţiei locativ-comunală şi amenajare, Petru Gontea, blocurile locative pot fi conectate la termificare mai devreme dacă la preturi va fi depuse procese-verbale în care cel puţin jumătate dintre locatari vor cere acest lucru. „Este corect să luăm în consideraţie şi părerea locatarilor, având în vedere că anul acesta facturile vor oscila între 1000-1500 lei”, a menţionat primarul Dorin Chirtoacă. Tradiţional, livrarea agentului termic începe când temperatura medie înregistrată pe parcursul a 3 zile nu depăşeşte +8°C. Meteorologii au emis în perioada 13-18 octombrie cod galben de îngheţuri în aer cu intensitatea de 0..-5°C, iar la suprafaţa solului – de -1..-7°C. În a doua parte a săptămânii, vremea se va încălzi până la +19 grade.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.