Primele aproximativ 18 mii de declaraţii cu privire la venituri şi proprietate şi declaraţii de interese personale vor putea fi accesate pe portalul electronic www.declaratii.cni.md deja la sfârşitul săptămânii viitoare. Comisia Naţională de Integritate (CNI) anunţă că cele 18 mii de declaraţii au fost transmise deja prestatorului de servicii pentru începerea procedurii de digitizare şi procesare, transmite IPN.
Declaraţiile, depuse pentru anul 2014, aparţin în mare parte reprezentanţilor administraţiei publice centrale – Guvern, Preşedinţie, Parlament etc.
Declaraţiile vor fi transmise spre scanare săptămânal, până la epuizarea volumului de declaraţii anuale, astfel încât procesul să fie finalizat cel târziu la 3 noiembrie. Suma totală oferită de CNI pentru serviciile de digitizare şi procesare a declaraţiilor este de aproape 799 de mii de lei.