A început modernizarea Staţiei de epurare din Chişinău

Au început primele activităţi pentru modernizarea Staţiei de epurare din municipiul Chişinău, care are loc în cadrul Programului de Investiţii Prioritare (PIP), finanţat din creditele BERD şi BEI, anunţă SA „Apă-Canal Chişinău într-un comunicat de presă citat de IPN.

Conducerea şi mai mulţi specialişti din cadrul întreprinderii, împreună cu consultanţi internaţionali, au efectuat o vizită de lucru în teren la Staţia de Epurare. Aceştia au verificat repetat toate procesele de reabilitare a Staţiei, fundamentate anterior în Caietul de sarcini, care în următoarele zile va fi expus în cadrul unei licitaţii internaţionale.

În ultimele trei decenii au fost iniţiate mai multe activităţi de reabilitare a Staţiei, însă, potrivit furnizorului, acestea nu au atins aşteptările scontate. ACC menţionează că lucrările iniţiate anterior au înregistrat pierderi financiare imense, dovadă fiind numeroasele construcţii nefinalizate.

Staţia de epurare din municipiul Chişinău a fost edificată în anul 1968.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.