A fost dat startul celei de-a doua etape a misiunii ofițerilor FRONTEX delegați la frontiera Republicii Moldova. Ofițerii FRONTEX sunt repartizați și implicați în activități comune cu polițiștii de frontieră, atât la efectuarea controlului în punctele de trecere, cât și la măsuri de supraveghere a frontierei de stat pe segmentul verde, transmite IPN.
Lansarea activităților de supraveghere a Frontierei de stat de către echipele comune a avut loc la Sectorul Poliției de Frontieră Tudora, în prezența șefului adjunct interimar al Poliției de Frontieră, Diana Salcuțan, și reprezentanții FRONTEX, Zoltan Nagy, șeful Direcției Operațiuni, și Matjaz Jancic, șeful Sectorului implementare operațională. Oficialii au apreciat nivelul atins în relațiile dintre Poliția de Frontieră din Republica Moldova și Agenția FRONTEX. La fel, au exprimat dorința dezvoltării acestora și intensificarea cooperării pentru sprijinirea acțiunilor comune, prioritar fiind securitatea frontierelor externe ale UE, care încep de la frontierele Republicii Moldova.
„Activitățile operative comune au drept scop acordarea de suport, schimb de experiență și practici ale statelor europene în domeniul securității frontaliere și de prevenire a criminalității transfrontaliere și de contracarare a migrației ilegale”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.
Parlamentul de la Chișinău a ratificat în luna iunie Acordul cu Uniunea Europeană privind activitățile operative desfășurate de FRONTEX.