A ieşit viu şi aproape nevătămat dintre fiarele distorsionate ale automobilului

Un tânăr a scăpat în dimineaţa curentă ca prin urechile acului după un grav accident de circulaţie petrecut în capitală. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Evelina Rusu, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că tânărul conducea în jurul orei 5.00 un automobil pe strada Doina. Deocamdată nu se cunoaşte cu exactitate ce s-a întâmplat, dar la un moment dat maşina a derapat, s-a izbit violent într-un copac, după care s-a inversat. Din fiarele distorsionate a ieşit şoferul, de 24 de ani, care a demonstrat că suferă de amnezie. El se mira de starea deplorabilă a automobilului, întrebând poliţiştii şi medicii de pe ambulanţă ce s-a întâmplat cu maşina lui. Comportamentul neadecvat al tânărului ar putea fi cauzat de şoc după ce a adormit la volan, sau de starea de ebrietate, pe care urmează să o stabilească expertiza. Tânărul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă cu traumă cranio-cerebrală, comoţie cerebrală, plăgi rupte ale nasului şi picioarelor. Duminică dimineaţa, după ajutorul ambulanţei a apelat un bărbat, de 53 de ani, din comuna Truşeni cu o plagă de cuţit în partea stângă a abdomenului. El a explicat medicilor că în ajun, fiind în stare de ebrietate, a fost agresat de persoane cu identitatea necunoscută. Medicii au presupus că plaga este penetrantă cu lezarea organelor interne. Bărbatul a fost internat la Spitalul de Urgenţă. Duminică şi în noaptea spre luni, ambulanţele din capitală au răspuns la 602 solicitări, inclusiv 57 cazuri de infecţii virale acute, 14 pneumonii, 47 cazuri de traumatisme, 10 ictusuri cerebrale şi 14 naşteri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE