A fugit de poliţie, dar a ajuns ţintuit la pat

Un bărbat care încerca să fugă de poliţişti a avut nenorocul să-şi fractureze osul femurului după ce a sărit de la înălţime. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Maria Şamatailo, a comunicat pentru Info-Prim Neo că bărbatul, de 44 de ani, era urmărit de poliţie când a decis să sară de la etajul 2 al unui bloc de pe str. Igor Vieru din capitală. Omul a suferit o fractură deschisă a osului femural. Poliţia a solicitat ajutorul medicilor de la urgenţă. Un alt bărbat, de aceeaşi vârstă, a fost înjunghiat în regiunea gâtului de persoane cu identitatea necunoscută. Incidentul a avut loc pe str. Ismail, colţ cu bd. Cantemir, la ora 15.30. bărbatul a fost internat la Spitalul de Urgenţă. În comă de gradul II, provocată de intoxicaţie cu stupefiante, a fost găsit un tânăr de 28 de ani. Deşi rudele încercau să convingă medicii de la urgenţă că tânărul nu consumă droguri şi că s-a otrăvit cu o substanţă necunoscută, investigaţiile medicale au arătat că tânărul s-a intoxicat cu substanţe narcotice. În ultima zi şi noapte, Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 763 de solicitări, inclusiv la 63 de cazuri de infecţii virale acute, 21 de pneumonii, 72 de cazuri de traumatisme.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.