Oamenii legii au stabilit identitatea celui de-al doilea bărbat care și-a pierdut viața în explozia produsă marți, 20 martie, la ieșirea dintr-un magazin din strada Armenească, intersecție cu Alexei Mateevici, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, victima este un bărbat de 40 de ani, din Chișinău, care locuia singur.
Un bărbat de 50 de ani, cu antecedente penale, s-ar face vinovat de detonarea explozibilului. Poliția a comunicat că acesta a fost anterior judecat pentru păstrarea drogurilor și a fost amendat pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.
Din mărturiile persoanelor de la fața locului, bărbatul ar fi mers la magazin să-și ia țigări, dar nu a vrut să le plătească. Din imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum bărbatul ar avea ceva în mână, iar un angajat îl împinge spre ieșire. În următorul moment se produce explozia, ucigându-l pe bărbat și rănind mortal un trecător din stradă.
Nimeni din magazin nu a avut de suferit, dar la spital a ajuns un alt bărbat care se afla în stradă, nu departe de locul exploziei.