A fost sfințit Vinul pastoral Cahor, marca Cricova

În ajun de sfintele sărbători de Paşti, la Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. a fost oficiată slujba de sfințire şi binecuvântare a vinului pastoral „Cahor”. Slujba a fost condusă de Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, Vladimir, împreună cu un sobor de preoți, notează IPN cu referire la un comunicat al companiei.

„În fiecare an, înainte de Paşti, la invitația directorului general al Combinatului de Vinuri „Cricova”, venim pentru a săvârşi o rugăciune în săptămâna Patimilor şi pentru a sfinți vinul pascal care va ajunge pe mesele creştinilor. Pâinea şi vinul sunt acele produse ce trebuie să fie de Înviere pe mesele creştinilor noştri”, a menționat Mitropolitul.

Evenimentul a avut loc în secția reînnoită de producere a Combinatului de Vinuri Cricova S.A., unde este instalată o linie nouă de îmbuteliere performantă, fiind investiți 75 mln lei, cu susținerea programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol şi finanțat de Banca Europeană pentru Investiții.

„Astăzi a fost inaugurată o nouă secție de producere, una dintre cele mai performante din regiune. Cricova se mândreşte cu realizarea acestui proiect. Iar vinul care este sfințit sperăm să bucure enoriaşii, să fie pace şi bine în țară”, a spus Valentin Bodiul, director general al Combinatului de vinuri.

Potrivit lui, acest vin de calitate, roşu de desert, este produs în conformitate cu respectarea tehnologiei clasice, din struguri de soi Cabernet-Sauvignion, ce sunt recoltați de pe propriile plantații ale Combinatului „Cricova“, situate în zona de Sud a Moldovei, este alegerea perfectă pentru masa de sărbătoare. Vinul se remarcă prin buchet bogat, cu aroma de prune uscate şi ciocolată. Fiecare sticlă de vin „Cahor“ va fi marcată cu iconiță şi poate fi cumpărat în toate magazinele din țară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.