A fost semnat statutul Adunării interparlamentare Moldova, Ucraina, Georgia

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, împreună cu omologul său din Georgia, Irakli Kobakhide, și președintele Radei Supreme din Ucraina, Andriy Parubiy, au semnat la Tbilisi statutul Adunării interparlamentare Moldova, Ucraina, Georgia. Asambleea interparlamentară va avea statut consultativ și va facilita colaborarea pentru politici comune de securitate, implementarea reformelor și apropierea de Uniunea Europeană, transmite IPN.

Printre prioritățile Adunării interparlamentare este promovarea activă a poziției celor trei state pe arena internațională și cooperarea împotriva dezinformării și propagandei. Adunarea interparlamentară se va reuni o dată pe an, prin rotație în fiecare stat.

„Suntem determinați să fortificăm capacitatea noastră comună de apărare în fața provocărilor. Facem apel la Uniunea Europeană și Statele Unite să susțină în continuare Moldova, Ucraina și Georgia pe calea dificilă a reformelor democratice”, a declarat președintele Parlamentului, Andrian Candu, la sesiunea de inaugurare a Adunării interparlamentare, citat într-un comunicat de presă.

Potrivit președintelui Parlamentului, Moldova înțelege că, din perspectiva viitoarelor alegeri,  amenințările hibride vor ținti cele mai sensibile zone și se va încerca subminarea evoluțiilor democratice din țară. Sunt necesare instrumente suplimentare, răspunsuri coordonate pentru a îmbunătăți capacitatea celor trei state, Moldova, Georgia și Ucraina, de a răspunde provocărilor comune și pentru a crește nivelul de securitate în regiune.

Delegația Parlamentului Republicii Moldova se află în Georgia în perioada 5-7 octombrie.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.