A fost semnat acordul cu UE pentru împrumutul de 100 de milioane de euro

Viceprim-ministrul Serghei Pușcuța, ministru al finanțelor, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, au semnat astăzi, 21 iulie, acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind asistența macro-financiară în valoare de 100 de milioane de euro și Memorandumul de înțelegere în acest sens, transmite IPN.

Ministerul Finanțelor precizează într-un comunicat de presă că obiectivul acestui împrumut este de a diminua constrângerile de finanțare, de a atenua balanța de plăți și necesitățile bugetului, precum și de a sprijini Republica Moldova în situația financiară actuală.

Împrumutul urmează să fie acordat în două tranșe egale. Debursarea primei tranșe este condiționată de semnarea Memorandumului de înțelegere, în timp ce a doua tranșă va depinde de progresele înregistrate în implementarea prevederilor Memorandumului. Pentru debursarea tranșei a doua sunt propuse spre realizare șase acțiuni.

Durata acordării împrumutului este de maximum 12 luni, iar maturitatea acestuia este de 15 ani. Rambursarea împrumutului va avea loc într-o singură plată. Rata dobânzii aplicată pentru fiecare tranșă va depinde de costul la care se va împrumuta Comisia Europeană pe piața financiară internațională.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.