A fost reținută la Aeroport, încercând să scoată ilegal din țară 39 000 de euro

O femeie a fost reținută în timpul verificării bagajelor la Aeroportul Internațional Chișinău. Pasagera, care avea zbor programat în Antalya, a încercat să scoată ilegal din țară 39 000 de euro, transmite IPN.

Polițiștii de frontieră și vameșii au depistat banii în valiza moldovencei de 35 de ani. Toată suma a fost ridicată, iar cazul a fost transmis pentru investigații suplimentare direcției de urmărire penală din cadrul Serviciului Vamal.

Serviciul Vamal subliniază importanța respectării legislației privind declararea sumelor de bani la trecerea frontierei și îndeamnă cetățenii să respecte aceste obligații pentru a evita consecințele legale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.