A fost numit directorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului

Dumitru Munteanu a fost numit în funcţia de director al Oficiului Naţional al Viei şi Vinului. Anunţul a fost făcut luni, 16 decembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, de către ministrul agriculturii, Vasile Bumacov. Candidatura lui Dumitru Munteanu a fost aleasă în urma unui concurs la care au participat 5 persoane, transmite IPN.

Vasile Bumacov a comunicat jurnaliştilor că Dumitru Munteanu a fost selectat de o comisie din care au făcut parte reprezentanţi ai ministerului şi specialişti din sectorul privat. Munteanu a deţinut anterior mai multe funcţii manageriale în companiile din domeniu şi se va ocupa de promovarea vinurilor moldoveneşti pe pieţele internaţionale. Ministrul se aşteaptă că, sub îndrumarea lui Dumitru Munteanu, va începe o campanie agresivă de promovare a vinului moldovenesc pe piaţa din UE.

Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a fost creat în septembrie curent, printr-o decizie de Guvern.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.