Prima monografie despre Teatrul Naţional de Operă şi Balet, prilejuită de jubileul de 50 de ani al instituţiei, a fost lansată la Chişinău joi, 18 octombrie. Potrivit directorului general al Teatrului, Andrei Lozovan, cartea-album constituie o primă lucrare amplă în care sunt trecute în revistă cele peste o sută de spectacole montate pe parcursul existenţei Operei Naţionale. În calitatea sa de fost director al instituţiei, autorul compartimentului dedicat operei, Aurelian Dănilă, susţine că experienţa în teatru i-a fost de real ajutor în elaborarea lucrării. Totodată, specialistul în balet Elfrida Coroliova spune că lucrarea prezintă o istorie succintă a baletului naţional în imagini şi că dificultatea principală în elaborarea albumului a constat tocmai în a găsi materialul ilustrativ. Au fost utilizate atât pozele păstrate în arhiva teatrului cât şi cele din arhivele personale ale artiştilor, pentru a însera în final în album imagini sugestive care surprind poziţii, mişcări, atitudini şi chiar stiluri de interpretare, afirmă Elfrida Coroliova. În cadrul ceremonie de lansare, veteranii scenei Teatrului Naţional de Operă şi Balet au primit în dar câte un exemplar din monografia apărută la editura „Prut Internaţional”. Între 1946-1949 la Chişinău activa Studioul de Operă, în cadrul căruia s-au montat câteva spectacole de operă şi balet. La iunie 1956 a fost prezentată prima operă considerată naţională – „Grozavan” de D. Gherşfeld pe libretul poetului V. Rusu, iar peste un an a fost fondat Teatrul de Operă şi Balet.