A fost lansată platforma de televiziune online Magic TV Box

Compania „TV Box”, distribuitor de conţinut multimedia, a lansat platforma de televiziune online Magic TV Box. Aceasta oferă posibilitatea de a viziona canale TV locale şi internaţionale prin internet, fără a mai fi necesară procurarea unui abonament TV. Proiectul este lansat în parteneriat cu „StarNet”.

Diana Moraru, manager IPTV la „StarNet”, a comunicat într-o conferinţă de presă la IPN, că printre avantajele acestei platforme este mobilitatea. Platforma www.magictvbox.org poate fi accesată de pe orice gadget şi de oriunde.

Canalele TV pot fi vizionate din orice ţară, oferind diasporei moldoveneşti o conexiune reală cu mass-media din Moldova. Noutatea deplină a acestui proiect media este faptul că toate canalele propuse spre vizionare vor putea fi urmărite gratuit, şi nu doar de la calculator, tablete sau telefoane mobile, dar şi de la televizor.

Pentru a urmări programele TV la televizor este nevoie de echipament special, care poate fi procurat cu 750 de lei, fără a plăti ulterior taxe de abonament TV.

Alexei Munteanu, director marketing „StarNet, a menţionat că această platformă şi echipamentul sunt o nouă faţă a televiziunii, o alternativă pentru digitalizarea televiziunii.

Pe lângă platforma dată, „StarNet” mai vine cu o noutate. Începând cu luna aprilie, a lansat serviciul „Cable TV” pentru toţi cei care nu-şi permit să achiziţioneze echipamentelor IPTV, fie au televizoare vechi ce nu pot fi cuplate la noile tehnologii. Televiziunea prin cablu de la StarNet va pune la dispoziţia clienţilor peste 60 de canale de televiziune.

În prezent „StarNet” are trasată reţeaua de fibră optică în15 oraşe din ţară, însumând aproape 100 mii de clienţi la serviciile de internet, televiziune şi telefonie.

  • diana moraru despre platforma.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.