A fost lansată harta interactivă a evenimentului „Chișinăul Sportiv 2024”

Activitățile și locațiile din cadrul festivalului „Chișinăul Sportiv 2024”, care va avea loc pe 8 iunie, pot fi accesate pe o hartă interactivă. Direcția generală educație, tineret și sport precizează că aceasta va ghida pas cu pas către toate punctele de interes, facilitând accesul la evenimentele sportive, standuri și zonele de activități pentru toate vârstele, transmite IPN.

Punctele cheie includ zona de întâlnire cu sportivii, arene sportive, zone de relaxare și picnic, standuri de informații și înregistrare, zone de activități pentru copii. Harta este ușor de utilizat și oferă toate informațiile necesare pentru a avea o experiență plăcută, menționează DGETS.



În cadrul evenimentului, vizitatorii vor avea oportunitatea de a participa la masterclass-uri susținute de sportivi și antrenori, care vor împărtăși din experiența și cunoștințele lor. Persoanele care vor veni la festival vor avea, de asemenea, o ocazie unică să interacționeze cu campionii care vor reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

De asemenea, publicul va avea acces la un târg al producătorilor locali, unde vor fi disponibile produse sportive autohtone.

Startul festivalului se va da la ora 11.00, în Parcul „La Izvor”. Evenimentul se va încheia seara, cu un recital muzical al formației „Zdob și Zdub”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.