A fost lansată campania „Semnăm Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova”

Miercuri, 6 mai 2020, în cadrul Zilelor Libertății Presei, la Chișinău a fost lansată campania națională de promovare a asumării Codului deontologic al jurnalistului de către profesioniștii media și absolvenții facultăților de jurnalism din țară. Campania „Semnăm Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova” a fost inițiată de absolvenții Programului internațional de instruire în domeniul autoreglementării jurnalistice[1] al Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și Consiliul de Presă din R. Moldova. 

În cadrul campaniei, sunt invitați să-și asume public principiile deontologiei profesionale, prin semnarea Codului deontologic al jurnalistului, toate redacțiile instituțiilor mass-media care nu au făcut acest lucru până acum, dar și jurnaliștii ca persoane fizice, la fel și studenții absolvenți ai facultăților și școlilor de jurnalism din țară. Codul deontologic al jurnalistului poate fi semnat pe pagina web a Consiliului de Presă, iar lista semnatarilor – atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice – va fi actualizată de către Secretariatul Consiliului.

La evenimentul de lansare,
Viorica Zaharia, președinta Consiliului de Presă, a accentuat că respectarea deontologiei înseamnă integritate în jurnalism, iar integritatea înseamnă libertate: “Consiliul de Presă continuă să desfășoare diferite activități și campanii prin care le amintește jurnaliștilor despre necesitatea respectării normelor deontologice, ceea ce este o garanție a existenței jurnalismului de calitate. An de an, în profesie vin noi jurnaliști, pentru care ispita de a lucra la instituții de presă afiliate poate fi mare. Mesajul nostru este că numai respectând standardele profesiei te poți numi jurnalist și câștiga respectul publicului. Prin campania pe care o lansăm astăzi vrem să promovăm asumarea Codului deontologic de către cât mai mulți jurnaliști, ca, în final, să aibă de câștigat calitatea informației media, publicul nostru și, în general, democrația”.

„Este foarte important ca de pe băncile studenției tinerii jurnaliști să fie pregătiți astfel încât, atunci când intră în profesie, să poată face o alegere corectă, să respingă compromisurile și să aibă coloană vertebrală”, a spus
Cornelia Cozonac, președinta Centrului de Investigații Jurnalistice.

Decanii facultăților de jurnalism de la universitățile din țară au susținut campania de asumare a deontologiei profesionale, iar studenților li se va propune se semneze Codul deontologic al jurnalistului la absolvirea facultăților. Georgeta Stepanov, decana Facultății Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, a menționat că
asumarea Codului deontologic de către proaspeții absolvenți ai facultăților de jurnalism este o acțiune îndreptată spre reliefarea integrității profesionale a acestora, iar integritatea se dobândește la fel ca și oricare altă abilitate. Facultatea noastră a susținut toate inițiativele în acest sens, susținute și aceasta campanie foarte importantă care asigură continuitatea eforturilor de formare a unor jurnaliști integri”. Viorica Țîcu, decana facultății Relatii Internationale, Stiinte Politice și Jurnalism a Universității Libere Internaționale din Moldova, a felicitate grupul de inițitiavă și a remarcat că: „Ne alăturăm cu multă deschidere acestei campanii, deoarece viitorii jurnaliști trebuie să-și asume anumite responsabilități, iar facultatea trebuie să-i educe ca să-și păstreze verticalitatea și să nu cadă în mrejele unor instituții de presă afiliate politic”. Serghei Zaharia, rectorul Universității de Stat din Comrat, în cadrul căreia este o secție care pregătește viitori jurnaliști, a accentuat interesul întregii societăți ca jurnaliștii să fie bine pregătiți profesional: Conducerea Universității și corpul profesoral susțin campania de promovare a Codului deontologic care este deosebit de importantă acum, în secolul XXI, când avem multe platforme de informații distorsionate, iar publicul are nevoie de informații obiective”.

Alexandru Lebedev, directorul portalului Diez.md, s-a referit la importanța asumării publice a normelor deontologiei jurnalistice: „Noi la #diez încercăm să dezvoltăm în echipă principiile etice și responsabile ale jurnalismului, astfel încât ele să nu fie atribuite doar celor care fac jurnalism, dar și a cititorilor care trebuie să fie critici, să verifice sursele și să distribuie informație veridică. Pentru că având aceste lucruri la bază, putem trăi într-o lume cu mai puține minciuni, și o încredere mai mare”. Elizaveta Rotari, directoarea postului de televiziune ATV din Comrat, a făcut un apel către jurnaliștii din toată țara și în special cei din autonomia găgăuză, să-și asume și să respecte Codul deontologic: Este foarte important să fim responsabili anume în fața societății, nu în fața statului în baza legii, ci în fața societății pe baza normelor de etică asumate”.

Un mesaj de susținere pentru campania de promovare a deontologiei jurnalistice din partea Avocatului Poporului Mihai Cotorobai a transmis Natalia Vișanu, șefa Direcției promovarea drepturilor omului și comunicare din cadrul Oficiului Avocatului Poporului: “Avocatul Poporului salută și susține campania națională de promovare a asumării Codului deontologic al jurnalistului de către profesioniștii media și absolvenții facultăților de jurnalism din țară, considerând ca aceasta este necesară și oportună. Ombudsmanul a abordat problema calității jurnalismului în Raportul cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2019, accentuând că informarea corectă și obiectivă a persoanelor este crucială pentru realizarea de către acestea a altor drepturi fundamentale. De asemenea, Ombudsmanul susține că jurnalismul de calitate oferă o gamă de informații credibile și contracarează propaganda și dezinformarea.”

Consiliul de Presă și absolvenții Programului internațional de instruire în domeniul autoreglementării jurnalistice, desfășurat de Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), încurajează toți producătorii de conținuturi mediatice: redacțiile instituțiilor mass-media, jurnaliștii, dar și absolvenții facultăților și școlilor de jurnalism, să semneze și să respecte Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.

Semnatarilor C
odului deontologic li se propune să afișeze pe paginile lor electronice (site-uri, portaluri, bloguri, vloguri; în cazul ziarelor și revistelor – și la un loc vizibil în edițiile tipărite) o imagine-simbol, prin intermediul căreia publicul este informat despre asumarea Codului deontologic. Imaginea-simbol va fi transmisă semnatarilor de Consiliul de Presă, la cerere, în formatul solicitat de semnatari. Solicitările pot fi transmise la adresa electronică: consiliuldepresa@gmail.com


[1] Programul de instruire în domeniul autoreglementării jurnalistice este realizat de compania de consultanță NIRAS Suedia în cooperare cu International Media Support (Danemarca), Institutul Media FOJO (Suedia) și Global Reporting (Suedia).

 

---------
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.